Parastas pentru vrednicul de pomenire episcop Damaschin12.03.2010 | Vizualizari: 3697
La un an de la mutarea la cele veşnice a fericitului întru adormire Episcopul Damaschin, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, va avea loc slujba de pomenire a celui de-al doilea ierarh al eparhiei noastre, Preasfinţitul Damaschin. Rugăciunea de pomenire va aduce împreună la Catedrala Înălţarea Domnului din Slobozia mai mulţi ierarhi, preoţi şi credincioşi care au fost fii duhovniceşti ai vrednicului ierarh.
Astfel, în ziua de sâmbătă, 17 aprilie, la ora 9:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala unde odihneşte trupul chiriarhului pomenit, la ora 11:30 a aceleiaşi zile fiind programată slujba parastasului. Toţi cei care vor să înalţe rugăciuni pentru sufletul ierarhului care a arhipăstorit Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor timp de 9 ani sunt aşteptaţi să se alăture sfinţiţilor slujitori sâmbătă, 17 aprilie, începând cu ora 9:30, în Catedrala Înălţarea Domnului din Slobozia.

|