Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, faimos pentru crucile mormintelor  viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate.
Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective.
Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, cultura aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună.
Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.
Prin specificul său acest cimitir face parte din patrimoniul cultural universal, aflându-se sub egida UNESCO, iar la Simpozionul Monumentelor Funerare, care s-a ţinut în Statele Unite ale Americii în 1998, a fost clasat primul în Europa şi al doilea din lume după cel din Valea Regilor, din Egipt.
Vă invităm să redescoperiţi România!

Mănăstirea Săpânţa-Peri este amplasată pe malul românesc al Tisei, în Parcul Dendrologic Livada, din vecinătatea localităţii Săpânţa fiind construită în amintirea vechii mănăstiri Peri, distrusă în anul 1761 de către trupele generalului Bukow, din cauză că românii refuzau să treacă la catolicism. Vechiul amplasament este pe malul ucrainean al Tisei, teritoriu ce a revenit Ucrainei în urma celui de-al doilea război mondial.
În acest loc a existat o sihăstrie de pe vremea voievozilor Drăgoşeşti. Voievozii Balcu şi Drag, nepoţii lui Dragoş, au dăruit mănăstirii terenuri întinse şi au ridicat o biserică din piatră. În 13 august 1391 printr-o Diplomă  a patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului, mănăstirea a fost ridicată la rangul de Stavropighie Patriarhală, cu drept de jurisdicţie asupra bisericilor din opt ţinuturi.
Din această dată sediul central al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului a fost timp de 312 ani (cu mici intermitenţe) la Mănăstirea Peri.
Lăcaşul de cult a fost reşedinţa multor episcopi între care şi Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, întemniţat în cetatea Hust, eliberat în 1705, revenit ca Episcop al Maramuresului după ani de temniţă grea sub habsburgi, ca pilduitor apărător al Ortodoxiei, prăznuit pe 24 aprilie.
Aici a funcţionat o şcoală de caligrafie, unde s-au tradus şi copiat în limba română pentru prima dată Psaltirea, Evanghelia, Legenda Duminicii, Codicele Voroneţian şi Faptele Apostolilor.
Construcţia actualei biserici cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail ,ctitorie a familiei Carmen şi Grigore Adamescu , a fost începută în anul 1996, la iniţiativa părintelui paroh Grigore Luţai din Săpânţa , fiind realizată de meşterii lemnari îndrumaţi de Ioan Ştiopei, zis Buga din Bârsana, după planurile arhitectului Dorel Cordoş. Clădirea este tipică bisericilor maramureşene din lemn, dar are câteva caracteristici: pridvor în formă pentagonală, demisol şi un etaj în trei trepte.
Biserica are o înălţime de 78 de metri , fiind cea mai înaltă biserică din lemn şi se termină cu o cruce înaltă de 7 metri, ce are o greutate de 400 kilograme.
Manăstirea Săpânţa-Peri  este un simbol al dârzeniei şi credinţei în Dumnezeu a locuitorilor acestui ţinut străvechi.
Pelerinaj binecuvântat!
Părintele Vasile Cristian

Muzeul Memorial Sighet se doreşte a fi o instituţie vie, în permanentă schimbare. În fiecare an au fost amenajate, tematic şi cronologic, cea mai mare parte din fostele celule ale închisorii.
În cele trei nivele ale muzeului sunt prezentate teme şi aspecte importante din istoria României de la 1945 până la evenimentele din 1989.
Vizitarea muzeului  începe cu o sală de informare, de unde se pătrunde în terifiantul celular, dispus pe trei nivele in jurul unui gol central. Aici vă sunt prezentate la nivelul parterului: Alegerile din 1946, Celula în care a murit Iuliu Maniu, Distrugerea partidelor politice, Represiunea asupra Bisericii, Securitatea între 1948-1989, Colectivizarea, Monarhie versus comunism, Anul 1948 – Sovietizarea României, o cronologie a ţărilor din Europa de est (1945-1989).
La etajul I se afla celula de pedeapsă neagră – o celulă mică, fără ferestre, cu un lanţ în mijloc – “vara era un cuptor iar iarna un frigider, mâncarea era redusă la minimum, nu se permitea nici un contact cu nimeni” (Ioan Ploscaru). Tot la acest nivel întâlnim: Sala demnitarilor, Distrugerea Academiei Române, Represiuni etnice şi religioase, Deportarea în Bărăgan, Anul 1956 – Mişcări studenţeşti din Romania, Femei în închisoare sau Viaţa intelectuală.
La etajul al II-lea găsim celula in care a murit Gheorghe I. Brătianu, Mişcările sociale din Valea Jiului şi Braşov, “Epoca de Aur” sau comunismul kitsch, oponenţi şi dizidenţi în deceniile ’8 – ’9, Sala demolărilor sau Lotul Vişovan.
De asemenea există două expoziţii permanente, dedicate celor doi reprezentanţi de seamă ai partidelor democratice – Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu.
În curţile interioare putem contempla ansamblul statuar “Cortegiul sacrificaţilor”, opera sculptorului Aurel Vlad, Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune, realizat dupa proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, care are inscripţionat pe zidurile laterale peste 8000 de nume a celor decedaţi  în inchisorile şi lagărele de muncă din perioada comunistă.
La Cimitirul Săracilor de la marginea Sighetului, unde au fost aruncaţi în gropi anonime câteva zeci de morţi din închisoare  s-a imaginat un ansamblu peisager (conturul Ţarii decupat dintr-un amfiteatru de conifere).
Să ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru noi şi pentru libertatea noastră şi să aprindem o lumânare în memoria lor.

Obşte de  maici
Hram :Soborul Sfinţilor Apostoli
Localizare: Localitatea  Bârsana , judeţul  Maramureş
Foto : Da

În depresiunea intramontană a Maramureşului de pe Valea Izei, Bârsana este printre cele mai vechi localităţi. Aici trăiesc meşteri vestiţi care au dus faima locului în ţară şi în lume cum este celebrul cioplitor Toader Bârsan. Mare parte din locuitorii satului se numesc Bârsan, fapt ce atestă că această aşezare străveche din ţinutul stăpânit de cneazul Stan Bârsan a crescut în jurul unei familii întemeietoare de pe vremea cetăţilor dacice descoperite în zonă. Ridicătura de pământ proeminenta (Măgura) din mijlocul satului, numită de localnici Cetatea, ar fi fost o cetate de apărare a dacilor liberi. Primele mărturii scrise care atestă existenţa satului, datează din anii 1326 şi 1360 în care este menţinută şi viaţa religioasă creştină, înfloritoare pe aceste meleaguri. În volumul I, Diplome Maramureşene din secolele XIV-XV, adunate şi comentate de Ioan Mihalyi din Apsa, în diploma din 25 iulie 1390 se pomeneşte de Mănăstirea Bârsana, iar în comentariul la această diplomă, pagina 108, avem informaţia că în această mănăstire a avut rezidenţa cel din urmă episcop  maramureşean, Gavril Ştefanea, localnic de origine. Mănăstirea a fost părăsită de călugări pe la 1739 din cauza uniaţiei. Ei au plecat cu dosarele şi arhiva la Mănăstirea Neamţului.

A funcţionat în continuare ca schit al marii mănăstiri Peri, din ţinutul maramureşean de peste Tisa, stăpânit în prezent de Ucraina. Schitul a existat pe locul numit de localnici Parul Călugărului, dar la o dată necunoscută şi nici din ce motive a fost mutat pe locul numit Podurile mănăstirii, loc aflat la intrarea în Bârsana, pe dreapta, când se vine din satul Strâmtura, unde în prezent funcţionează actualul complex mănăstiresc. Ca să nu fie profanată şi jefuită de răufăcători, biserica schitului a fost mutată de preotul de atunci, ajutat de credincioşi, în centrul satului Bârsana, pe dealul Jdirului, unde se găseşte şi azi, aşa cum am arătat şi în introducere. La data mutării, în 1806, s-a făcut şi renovarea bisericii. Acest locaş de închinăciune, cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, care n-a servit niciodată ca biserică parohială, ar fi după toate probabilităţile biserica mănăstirii, pomenită în actul din 1390. Biserica din lemn de stejar se impune prin valoarea istorică, atestând vechimea şi continuarea credinţei în aceste locuri, şi artistică, prin stilul maramureşean şi pictura aplicată direct pe lemn în 1806, de pictorii Toader Hodor din Vişeul de Mijloc şi Plohod din Dragomireşti – Maramureş.De o mare valoare este şi colecţia cu icoane de lemn, pictură realizată tot de Toader Hodor.
Proiectul Mănăstirii Soborul Sfinţilor 12 Apostoli  a fost gândit ca un ansamblu  elaborat de arhitectul Dorel Cordoş care se va dezvolta în timp şi spaţiu în funcţie de posibilităţile financiare  ale localnicilor şi de nevoile spirituale ale obştii monahale.
Proiectul cuprinde următoarele obiective :
Biserica în stil maramureşean foarte spaţioasă, fiind printre cele mai mari biserici de lemn din Europa având 33 m lungime, 18,30 m lăţime şi o înălţime de 57 m., Altarul de vară,Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Arhondaricul,Praznicarul cu trapeză, Muzeul de icoane şi carte veche,Turnul clopotniţă, Poarta maramureşeană, Monumentul funerar,drumul de acces,troiţe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare .

Pelerinaj binecuvântat!
Părintele Vasile Cristian

În 1365, localitatea împreună cu satele învecinate (Ieud, Bocicoel, amândouă Vişaele, Moisei, Borşa, Sălişte şi Săcel) vor fi dăruite de regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, nepoţilor lui Dragoş Vodă alungaţi din Moldova de Bogdan, ctitorii de mai târziu a mănăstirii din Peri.

Ultima năvălire a tătarilor din 1717 a trecut prin foc bisericile de lemn din Maramureş. Aici, pe locul vechii biserici a fost construită actuala biserică de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” la 1718 (specifică arhitecturii maramureşene).

În anul 2001 au început lucrările la complexul statuar “Bogdan Voda” ce urma să fie amplasat în centrul comunei. Ideea acestui măreţ  monument îi aparţine lui Vasile Deac- Moşu şi are o vechime de peste 30 de ani.

Moşu, fost primar al comunei înainte şi după 1989, a început demersurile în anii comunismului, însuşi Nicolae Ceauşescu promiţându-i că va aproba ridicarea monumentului ecvestru. Au trecut anii, iar Ministerul Culturii a aprobat finanţarea lucrării abia prin 2000. Execuţia celui mai mare grup statuar din această parte de ţară cântărind 22 tone de bronz a fost încredinţată artistului Ioan Marchiş.

Duminica, 29 iunie 2008, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a avut loc dezvelirea  ansamblului monumental în Cuhea Voievodala.

Vă invităm să redescoperiţi România!

Părintele Vasile Cristian

Cele mai vechi mărturii  despre Mănăstirea  Dragomireşti datează din  secolul al XVII-lea fiind distrusă  în 1875.
Monahul Pimen Moldovan în  anul 1926 reînfiinţează Mănăstirea Dragomireşti  în locul numit Valea Prihodiştei.Obştea a fost format din monahi care făceau misiune ortodoxă pe Valea Izei.A fost distrusă în totalitate printr-un incendiu în anul 1949.În cenuşă s-a găsit o icoană din lemn a Maicii Domnului  având  ca particularitate piciorul stâng al Mântuitorului în formă de palmă.
Preotul Nuţu Codrea, paroh în Dragomireşti a ridicat o bisericuţă din lemn în anul 1957 în locul numit Arinii Runcului situat  între localităţile Dragomireşti şi Săliştea de Sus unde slujea ocazional strămutând  şi  Icoana făcătoare de minuni.
În anul 1990  protosinghelul  Sofronie Perţa venind de la mănăstirea Sfântul Ilie Topliţa redeschide sfântul locaş reînnodând firul vieţii călugăreşti de pe această  vatră monahală.
Vă adresăm  îndemn la dragoste  şi dărnicie faţă de noua biserică ce urmează să se ridice la Sfânta Mănăstire Dragomireşti.
Pelerinaj binecuvântat!
Părintele Vasile Cristian

Amplasată la patru kilometri vest de oraşul Sighişoara, mănăstirea ce poartă hramul ,,Sfântul Mare MucenicDimitrie” se înscrie în categoria aşezămintelor de rugăciune recent ridicate. Dorinţa credincioşilor din zonă de a avea o mănăstire, osteneala vieţuitorilor ei, implicarea protopopului Ioan Boian şi sprijinul venit din diferite părţi a făcut posibilă ridicarea acestei frumoase mănăstiri.
Lucrările privind înfiinţarea vetrei monahale de la Sighişoara au fost demarate în 1997, cu binecuvântarea  Arhiepiscopiei  de Alba-Iulia. Primul vieţuitor al mănăstirii a fost fratele Zaharia Boitoş, venit de la mănăstirea Frăsinei Nu la mult timp de la demararea lucrărilor a venit de la mănăstirea Lupşa (judeţul Alba) protosinghelul Ghelasie Ţepeş, însoţit de ieromonahul Emanuel, rasoforul Ioil, rasoforul Irineu şi fratele Simion. 
La 26 octombrie 1997, în prezenţa Î.P.S. Andrei a fost săvârşită slujba de sfinţire a pietrei de temelie a bisericii, amenajându-se imediat un paraclis la demisolul lăcaşului de cult, necesar pentru oficierea slujbelor. Între 1999 şi 2002 s-a finalizat biserica şi a fost ridicat corpul de chilii, arhondaricul , trapeza şi clopotniţa  amplasată în partea de nord-est a complexului monahal, pe sub care se face accesul în incintă.
Pictura mănăstirii în tehnică fresco a fost executată de Constantin Bumbu şi fiii săi, toţi din Dej, iar mozaicul este opera lui Cristian Ţighir din Timişoara.
Pelerinaj binecuvântat!
Părintele  Vasile Cristian

Aşezată pe cursul inferior al Târnavei Mari, cetatea Sighişoarei este o aşezare săsească atestată documentar în anul 1298, întemeierea sa datând înca din sec. al XII-lea. Dezvoltarea economică a oraşului este remarcabilă, datorându-se în primul rând breslelor meşteşugarilor ce sunt menţionate pentru prima dată în anul 1376. Meşterii breslaşi sunt cei care au creat întregul sistem de fortificaţie al cetaţii cu cele 9 turnuri de apărare şi zidurile de incintă. Dintre toate acestea, cele mai importante construcţii ce pot fi admirate şi astăzi sunt Turnul cu Ceas, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Măcelarilor.
Sighişoara reprezintă un veritabil monument istoric ce pastreaza vie emoţia întalnirii cu trecutul. Ajunşi  aici am fost fermecaţi de străzile înguste şi intortocheate ce sunt pavate cu piatră de râu, de bolţile întunecate ale caselor cu iz medieval, de turnurile ce domină şi în prezent cetatea.
Sighişoara este considerată cea mai frumoasă cetate locuită din Europa, aceasta păstrându-se intactă, iar casele medievale fiind şi astăzi locuite, motive pentru care se numară printre puţinele aşezări de acest fel din Europa.
Biserica din Deal, care este singura biserică evanghelică cu criptă veche din Transilvania, în zidurile căreia se afla 60 de morminte. În biserica se mai află o colecţie de altare, aduse din Germania, şi o colecţie de lăzi de zestre. De asemenea, pe pereţii Bisericii se afla o frescă, din 1380, care înfăţişează Sfânta Treime ca o persoană cu trei chipuri.
Una dintre cele mai vechi clădiri este Casa Vlad Dracul şi se află în stânga micii pieţe a Turnului cu Ceas.
Clădirea a fost locuinţă oficială, aparţinând primarului sau judelui regal al cetăţii. Tot aici a locuit intre anii 1431-1435 fiul lui Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, tatăl domnitorului Vlad Ţepeş.
Vă invităm şi pe Dumneavoastră să redescoperiţi România!
Părintele Vasile Cristian

Obşte de călugări
Hram : Înălţarea Sfintei Cruci ,Buna Vestire, Adormirea  Maicii Domnului
Localizare: Strada  Palanca, nr.24, Buşteni, judeţul Prahova
Foto : Da

Sfânta Mănăstire Caraiman stă mărturie credinţei creştine la poalele Munţilor Bucegi, în staţiunea Buşteni. Începuturile mânăstirii datează din anul 1996 şi se leagă de ctitorul ei, părintele ieromonah Gherontie Puiu, ce a ridicat acest lăcaş de cult în cinstea Maicii Domnului.
Povestea  părintelui  este impresionantă şi inspiratoare. Tânărul Gheorghe a păşit pe calea călugăriei, mai întâi la Mănăstirea Neamţ, unde a devenit Gherontie.
A stat aici până în 1959, când a venit decretul de evacuare a lăcaşurilor mănăstireşti. “Într-o zi cenuşie, au sosit câteva maşini cu miliţieni şi ne-au luat pe sus, povesteşte părintele. La plecare, stareţul ne-a binecuvântat. Am fost purtaţi toată noaptea pe drumuri, iar in zorii zilei următoare am ajuns la Iaşi, unde ne-au băgat în nişte barăci, la o fabrică de ţesături. Ne-au tuns bărbile şi pletele, ne-au dat straie muncitoreşti şi ne-au zis să nu mai vorbim decât cu tovarăşe. Era un fel de lagăr de muncă, unde am stat vreo 3 săptămâni. Într-o noapte mi-am pus în gând să fug”. Pe drum, Gherontie s-a întalnit cu 2 miliţieni care l-au dus la arest, obligându-l să semneze proces verbal că ar fi încercat să-i ucidă. Acuzat de tentativă de evadare şi agresarea organelor de miliţie, e condamnat la 15 ani de muncă silnică in lagărul de la Periprava.
Întâmplător, deţinutul e dat pe mâna unui brigadier-şef pe care îl recunoaşte ca fiind fost preot la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Acesta îl ajută să evadeze, trimiţându-l la Tulcea pentru descărcarea unor şlepuri. “In timp ce mă aflam pe o stradă destul de populată, mi s-a părut că o văd pe Maicuţa Domnului pe trotuarul celălalt. I-am auzit glasul clar in ureche: Pleci chiar în clipa asta, traversezi strada şi te urci in camion!”

Într-adevar, o maşina a oprit fără să-i fac vreun semn. Unde să te las? – m-a întrebat şoferul. Pe drum! – i-am raspuns”. Aşa a ajuns Gherontie la Timişul de Sus. De acolo, a urcat pe platoul Bucegilor şi, dupa 2 zile de mers, a descoperit o peştera bine ascunsă, intre Claia Mica şi cea Mare. Aici avea să traiasca 10 ani  ca un ascet: mănâncă rădăcini de copaci, fructe şi seminţe, se îmbracă cu zdrenţe şi se roagă neîncetat, jurându-i Maicii Domnului că va construi o mănăstire cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“.
După 1989, a  revenit la Mănăstirea Neamţ, apoi a slujit la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Aici a făcut un atac cerebral, ce l-a lăsat într-o semi-paralizie. Întors la Sinaia pentru recuperare, părintele a avut din nou visul cu Fecioara Maria, care-i cerea să-și respecte jurământul și să construiască mânăstirea promisă. Cuvintele Ei au fost: „Trezește-te că nu ești bolnav. Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea cruce. Acolo să faci mânăstirea”. După lungi căutări a găsit locul  pentru ridicarea Mănăstirii Caraiman, loc ce era exact cum îi spusese Maica Domnului în vis. Astfel a început ridicarea unui aghiazmatar  în jurul unui brad doborât de vijelie și a unei biserici de lemn.
În ultimii ani  cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh  Daniel s-a înălţat biserica de zid şi un impunător corp de chilii.

Pelerinaj  binecuvântat!
Părintele Vasile Cristian