În 1740 a fost inălţată de o credincioasă din Săcele-Braşov, cu numele Suzana Arşicu, o biserică din bârne cu hramul Sfântului  Ierarh Nicolae.

În anul 1840 la iniţiativa episcopului Chesarie al Buzăului şi a credincioşilor,  stareţă fiind  maica Suzana Albuleţ se ridică o nouă biserică . Dar această biserică  s-a surpat în urma cutremurului din 1838.
În anul 1880 se iniţiază construcţia din zid a actualei biserici stareţă fiind maica Natalia Perlea, mătuşa lui Ionel Perlea, mare compozitor şi dirijor român. Construcţia a fost finalizată la data de 25 iulie 1882 cu  hramul Sfântul  Ierarh Nicolae.
Paraclisul – ridicat  în 1911, pe timpul maicii stareţe Tomaida Perlea,  poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Pictura bisericii este realizată în ulei şi poartă semnătura maestrului Petre Nicolau din Ploieşti, unul dintre cei mai buni elevi ai marelui pictor Gheorghe Tattarescu.
Odată cu restaurările aduse bisericii in anul 1976, pictura a fost realizată de către Gh. Vânătoru.

În incinta mănăstirii se găseşte un muzeu care cuprinde o colecţie de icoane , obiecte de cult, numeroase cărţi vechi.

Pelerinaj binecuvântat

Pr. Vasile Cristian

Este ctitoria spătarului Mihail Cantacuzino,fiind ridicată  între 1690-1695,în urma unui pelerinaj făcut de acesta la Locurile Sfinte şi la Muntele Sinai de unde provine şi numele mămăstirii. Vechea biserică păstrează în pridvor şi în naos pictura  realizată de Pârvu Mutu.Biserica nouă a fost înălţată între anii 1842-1846 în cinstea Preasfintei Treimi prin grija stareţilor Ioasaf şi Paisie.

Va fi parţial reconstruită între 1893-1903 după planurile arhitectului George Mandrea.Pictura în ulei aparţine pictorului danez Aage Exner.Prin grija regelui Carol I,mănăstirea devine prima mănăstire din România electrificată.

În vremea stareţului Nifon în latura sudică a incintei s-a construt clopotniţa unde a fost instalat clopotul de 1700 kg. adus din turnul Colţea din Bucureşti.

Pelerinaj binecuvântat

Pr. Vasile Cristian

Numele mănăstirii  provine de la donatoarea moşiei pe care s-a început construirea acestei vetre monahale,jupâniţa Zamfira.Rămasă văduvă de tânără în 1714 deoarece soţul său , Manuil Apostol om de încredere a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu,a fost omorât de turci,jupâniţa Zamfira  va începe ridicarea bisericii în cinstea Prea Sfintei Treimi.Lucrările vor fi finalizate de nora sa Smaranda fiica lui Ion Aga Bălăceanu.Peste ani mitropolitul Ungrovlahiei ,nifon afând biserica într-o stare avansată de degradare,zideşte în 1850 o altă biserică mai încăpătoare,construieşte chili în care va aduce maici de la schitul Roşioara de lângă Filipeştii de Pădure.

Pictura interioară a fost executată de Nicolae Grigorescu,pe când pictorul avea 18 ani.Biserica a fost sfinţită la 8 septembrie 1857,primind hramul Înălţarea Domnului şi Sfântul Ierarh Nifon.Cu vremea va fi refăcută şi  biserica închinată Sfintei Treimi şi transformată în biserică de mir.În 1959 ,maicile au fost obligate să părăsească mănăstirea.Peste 10 ani monahia Iosefina Chirilă cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Iustinian va forma o nouă obşte şi va începe restaurarea mănăstirii.

În incinta mănăstirii se găseşte un muzeu care merită vizitat.

Pelerinaj binecuvântat

Pr. Vasile Cristian

Singurul complex monastic care a îndeplinit, în Evul mediu funcţia de necropolă voievodală este Mănăstirea Bistriţa,situată la 7 km vest de Piatra Neamţ.
Mănăstirea Bistriţa cuprinde edificii ctitorite sau refăcute de cinci dintre voievozii Moldovei:
Alexandru cel Bun ,Ştefan cel Mare şi Sfânt ,Petru Rareş ,Petru  Muşat ,Alexandru Lăpuşneanu
Ctitorită de Alexandru cel Bun în timpul primilor ani de domnie, este menţionată în documente în 1407 fiind  un important centru de cultură şi artă (caligrafi, miniaturişti, cronicari), unde au fost scrise:
Pomelnicul de la Bistriţa (1407)
Letopiseţul de la Bistriţa (1359-1506) – cea mai veche cronică medievală de pe teritoriul României, care înregistrează faptele domnilor Moldovei de la 1359 şi până în secolul al XVI-lea.
Biserica având  dimensiuni grandioase, mai păstrează fragmente din pictura originală (secolul XVI). Pictura în ulei datează din 1814.
Turnul porţii a fost ridicat de către Petru Rareş, în locul celui mai vechi care data de pe vremea lui Alexandru cel Bun.
Casa domnească a fost ctitorită de Alexandru cel Bun, iniţial fiind o construcţie de dimensiuni modeste, pictată în întregime în interior. Alături de aceasta, domnitorul a zidit o a doua casă domnească, mai mare, care a fost restaurată devenind una dintre cele mai importante construcţii de acest tip din Moldova care poate fi vizitată şi astăzi.
În interiorul bisericii, în spaţiul dedicat mormintelor, se află înmormântaţi Alexandru cel Bun şi soţia sa Ana, doi dintre copiii voievodului, primul mitropolit al Moldovei, Iosif, şi marele cronicar moldovean Grigore Ureche.
Pelerinaj binecuvântat!
Pr. Vasile Cristian

Într-un loc de o unică frumuseţe, la poalele muntelui sfânt al Românilor, Muntele Ceahlău, se inalţă ca o marturie de credinţă şi evlavie Mănăstirea Durău. Împrumutandu-şi numele de la cel mai mare dintre cele trei pâraie care o inconjoară, Mănăstirea Durău îşi are începuturile pierdute in istorie.
Prima atestare certă a Schitului Durău datează insa din anul 1779, cand este mentionata ca stareta Maica Nazaria. In acea perioada monahiile de la Durau s-au retras in poiana Varatic, unde au intemeiat Manastirea Varatic, Duraul intrand sub ascultarea Manastirii Hangu, devenind schit de calugari.
Istoria Schitului Duraului va cunoaste o noua etapa odata cu inceperea zidirii noii biserici de piatra, in anul 1830, pe locul celei mai vechi, care era din lemn. Biserica a fost sfintita in anul 1835, asa dupa cum vedem si din pisania de deasupra intrarii, unde sunt amintiti si principalii ei ctitori. “Biserica Buna Vestire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, zidită în zilele Prea Înaltatului Domn Mihai Gr. Sturza Voevod, cu blagoslovirea Prea Sfintitului Mitropolit Veniamin cu ajutorul domnilor ce i-au nastavit Duhul Sfant. Cu osardia Cuviosiei sale parintele Ghervase si a negutatorilor dumnealor frati Gheorghe si Ion Prosie si Vasilie Iliovici 1835.”
Noua biserică a schitului Durau are specificul arhitectonic al bisericilor din Moldova, din secolul al XIX-lea, cu plan triconic si cu trei turle dispuse deasupra altarului, naosului si pronaosului. Impodobirea cu pictura a noului lacas s-a facut in doua etape. Prima, in 1835, a constat in pictarea pridvorului, in ulei, intr-un stil apropiat de cel neobizantin, de catre trei zugravi, Macarie, Pimen si Ghervasie, ucenici ai Sfântului Paisie de la Neamt.
Altarul, naosul si pronaosul au fost pictate mult mai tarziu, intre 1935 si 1937, de catre pictorul N. Tonitza impreuna cu un grup de ucenici, asa cum rezulta din inscriptia aflata deasupra usii , in pronaos: “Sub Mitropolitul Nicodim, s-a facut pictura de catre studenţii si diplomaţii Academiei de arte frumoase din Iasi sub călăuza dascalului lor, zugravul N. Tonitza incheiat la 14 septembrie 1937”. Specifica acestei picturi este realizarea in tehnica encaustica (pictură bazata pe ceară).
Catapeteasma bisericii este sculptata in lemn de tei poleit cu aur, fiind pictata la Constantinopol in anul 1835. Stranele din biserica sunt lucrate in lemn de stejar. Trebuie sa amintim si de icoana mare a Maicii Domnului, pictata pe lemn in secolul al XIII-lea si imbracata apoi in argint, icoana cunoscuta ca fiind facatoare de minuni.
Nu departe de biserică se inalta turnul clopotnitei, a carui constructie a inceput imediat dupa terminarea bisericii si care adaposteste paraclisul cu hramul “Schimbarea la Fata”, impodobit din anul 1938 cu pictura monahului Varahil Moraru. Acelas zugrav a pictat, cu putini ani in urma, in fresca, bolta clopotnitei. Intre vechile constructii care se afla in imediata apropiere a bisericii manastirii un loc aparte il ocupa Casa “Venianim Costachi”precum si vechea clopotnita din lemn, care dateaza din sec. al XVII-lea, singura care mai aminteste de biserica din lemn a Schitului Durau. Trebuie sa amintim ca in anul 1977 in fostul cimitir al manastirii a existat biserica “Sfanta Sofia”, demolata cu buldozerul, impreuna cu casele monahale care se aflau acolo, din ordinul autoritatilor comuniste.
Astazi, Manastirea Durau a devenit un centru de spiritualitate ortodoxă deosebit de important, cu atat mai mult cu cât in imediata ei apropiere se afla Centrul Cultural Pastoral “Sfantul Daniil Sihastru”, loc de promovare a spiritualitatii ortodoxe in lumea crestina, construit la initiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Continuare a vechii traditii monastice din zona Ceahlau, Manastirea Durau ofera pelerinilor prilej de rugaciune curată si de reculegere duhovniceasca intr-un spatiu unic, unde traditia se imbina fericit cu contemporaneitatea in acelasi crez, mantuitor.
Pelerinaj binecuvântat!
Pr. Vasile Cristian

Pelerinii  s-au rugat  în  Sfintele Lăcaşuri: Mân. Zamfira, Mân.Suzana-Mân. Cheia-Mân.Sinaia-Mân.Turnu- Mân. Ghighiu şi au admirat  frumuseţea Văii Teleajenului şi a Văii Prahovei.

Vă invităm şi pe Dumneavoastră să redescoperiţi România!

Mănăstirea Bucium se află în Iaşi, pe una dintre colinele ce înconjoară oraşul, Dealul Bucium.
Biserica este situată în mijlocul unei clădiri patrulatere, paraclisul fiind construit potrivit predaniei apostolice, în forma crucii “trilobat”, cu absidele de la strane circulare în ambele părţi, iar cea de la sfântul altar rotunjită numai în exterior. Sprijinite pe umerii a două arcade, bolţile apar în lungime dreptunghiulare, iar în înălţime semicirculare. Bolta centrală se termină prin două chenare: unul octogonal şi altul circular. Interiorul bisericii, privit în întregime, prezintă eleganţă, simplitate şi justeţe în proporţii. Deasupra naosului se ridică în forma octogonală turla, care este luminată în interior prin mijlocirea a patru geamuri lunguieţe.
Naosul, pronaosul şi clopotniţa sunt acoperite de o boltă semicilindrică joasă.
Pelerinaj binecuvântat!
Pr. Vasile Cristian

Aflată în satul Ruşi al comunei Dobrovăţ din judeţul Iaşi, sfânta manastire Dobrovat se afla la o distanţă de 25 de kilometri sud-est de Iaşi şi la 35 de kilometri nord de Vaslui.
Alegerea acestui loc pentru manastire nu este întamplatoare deoarece documentele din secolul al XV-lea amintesc de existenţa pe valea Dobrovăţului în satul Călugăreni a unui schit a lui Giurgiu Călugărul cu hramul Schimbarea la Faţa si a unei mănăstiri de la obârşia Dobrovăţului.
Biserica mănăstirii Dobrovăţ, printre cele mai vechi şi mai frumoase, a început să se construiască în ziua de 27 aprilie 1503 şi s-a terminat în anul 1504, fiind ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare.
Pisania domneasca scrisă în slavonă pe lespede de piatră şi asezată în dreapta uşii de intrare spune: “Bine cinstitorul Domn Io Stefan voievod cu mila Lui Dumnezeu domnul tarii Moldovei, fiul lui Bogan Voevod, a inaltat acest hram cu numele Pogorârea Sfântului Duh care a inceput a se zidi la anul 7011 (1503) luna lui april in 27 zile si s-a savarsit in anul 7012 (1504) al domniei lui, anul patruzeci si sapte si o luna din al optulea curgator”.

Biserica a fost ridicată numai în zidarie, restul lucrărilor fiind terminate de Bogdan al III-lea. Pictura bisericii s-a executat mai târziu, intre anii 1527-1531, in timpul lui Petru Rareş.

A fost prădată de tătari in 1658. Familia Racoviţeştilor a asezat in naos şapte pietre funerare cu chenare si inscripţii intre 1664 si 1685.
După luptele din septembrie 1739 dintre muscali, turci si tătari, muscalii stabiliţi la sud-est de Dobrovăţ, au prădat manastirea, luandu-i toata averea şi lucrurile straine adapostite aici. Prejudicii mari au fost aduse si de mişcarea Eteriei din 1821-1822, pentru ca în 1864 sa fie sărăcită complet, intre 1865 si 1900 ajunge “vestita puşcarie de la Dubrovăţ”, apoi, dupa 1900, timp de trei ani, orfelinat de fete, dupa care şcoala de agricultură pâna în 1930.
A fost reînfiinţată prin decret regal de regele Carol I, la 14 mai 1913, dar din cauza existenţei şcolii de agricultura a putut sa fie populată cu călugari abia in 1930, cand ministerul agriculturii a cedat cladirile şi 44 hectare de teren.
Din 1930 până in 1948 a existat aici o obşte de călugari, dupa care este din nou folosită drept şcoală până în 1970 şi apoi până în 1990 ca biserica de mir.
Dupa 1990 îşi redobândeşte destinaţia initială de aşezământ monahal, obşte de maici pâna in 1991, iar din 1992 obşte de călugari.
Şi pe această cale aducem mulţumiri obştii şi Părintelui Stareţ Chesarie pentru ospitalitatea manifestată faţă de pelerini.
Cercetaţi şi ajutaţi această Sfântă Mănăstire.
Pelerinaj binecuvântat!
Pr. Cristian Vasile