Părintele  Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la VaÅ£a de Sus în judeÅ£ul Hunedoara. A urmat Liceul naÅ£ional ortodox “Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca ÅŸef de promoÅ£ie în 1929. ÃŽn acelaÅŸi an, Zian Boca (cel care avea să devină părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. PrimeÅŸte o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din BucureÅŸti.
În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi prelegerile de Mistică creştină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român.
Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătoreşte la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele româneşti şi greceşti ale Filocaliei. Aici are parte de o experienţă duhovnicească formatoare pentru viata de călugăr pentru care optase încă din anii studenţiei de la Sibiu.
Pe 29 septembrie 1935 este hirotonit diacon celib de către mitropolitul Nicolae Bălan. ÃŽn anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Brâncovenu  din Sâmbăta de Sus. ÃŽn Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. ÃŽn 1942 este ridicat la treapta preoÅ£ească ÅŸi numit stareÅ£ al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfăţiÅŸarea locurilor. Deja din 1940 declanÅŸează ceea ce s-a numit “miÅŸcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: “Ce vreme înălţătoare când toată Å£ara lui Avram Iancu se miÅŸca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”.
Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate si confiscate de Securitate. În iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea stareţului Arsenie Boca şi a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi pune la dispoziţie manuscrisele aduse din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecţiei, susţine lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură.
ÃŽn prima ediÅ£ie a volumelor, Părintele   Dumitru Stăniloae   îl numeÅŸte    pe Arsenie Boca “ctitor de frunte al Filocaliei româneÅŸti”.
După ocuparea ţării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, dus la Bucureşti şi eliberat pe 30 iulie 1945 pentru ca nu i-a fost găsită nici o vina. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creştineşte cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale printre credincioşii creştini, este schingiuit o lună si jumătate, silit să dea repetate declaratii, fiind apoi eliberat(v. G.Enache, Parintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice, Ed.Partener, Galati, 2009).
Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine protosinghel ÅŸi stareÅ£, iar după ce sălaÅŸul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare si anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Åžtefan cel Nou, pomenit pe 28 nov. (data morÅ£ii Părintelui Arsenie). ÃŽn 15/16 ian. 1950 este a treia oară arestat. Face detenÅ£ie “administrativă”, nefiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal.
Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltarii făgărăşenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timişoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. In 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism si pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959) A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost marginalizat.
Cu cele două licenţe ale sale, una la Belle Arte şi alta la Teologie, n-a fost admis decât ca pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 la Drăgănescu pictează biserica. La Sinaia, din 1969 şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 şi unde a închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorinţa proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 .
Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie  unul din importantele locuri de pelerinaj din ţară.

Într-un parc din centrul oraşului Târgu Jiu , există unul din cele mai importante ansambluri artistice ce aparţin sculpturii universale, reprezentând un omagiu adus celor căzuţi în timpul primului război mondial: acestui muzeu în aer liber îi aparţin celebrele sculpturi “Poarta Sărutului” , “Masa Tăcerii” şi “Coloana Infinitului”.
Constantin Brâncuşi, figură centrală în mişcarea artistică modernă şi un pionier al abstractizării este considerat părintele sculpturii moderne.
Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă  a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avant-gardei pariziene.

Poarta Sărutului, care se află  amplasată pe aleea de la intrarea din parcul oraşului, este dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din coloane groase, paralelipipedice, ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor, având lăţimea de 6,45m, înălţimea de 5,13m şi grosimea de 1,69m.
Pe feţele fiecărei coloane se regăseşte simbolul sărutului, două jumătăţi ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuşi. Arhitrava are de asemenea
încrustat acest simbol, ca un fel de filigran. In plus, tot în filigran se află incrustaţii ce aduc cu un acoperiş al porţii, ca şi când poarta ar fi acoperită cu şindrilă.
Bolta porţii are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice, de parca ar fi conturul feţei şi al umerilor.
Masa Tăcerii , este lucrată în calcar şi iniţial, cele 12 scaune erau mult mai apropiate de masă şi dispuse două câte două. Masa reprezintă masa dinaintea confruntării cu bătălia la care urmează să participe combatanţii. Timpul este dispus in clepsidrele-scaune care-l măsoară. Totul decurge in tăcere.
Coloana Infinitului  a fost dedicată Eroilor  Români din Primul război mondial căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului.Denumirea ei originală a fost Coloana recunoştinţei fără sfârşit .

Vă invităm  să  redescoperiţi  România!

Amintirea lui se păstrează  atât în tradiÅ£ia orală legată de Mănăstirea Prislop, cât ÅŸi într-o cronică anonimă în versuri compusă de localnici, intitulată „Plângerea Sfintei Mănăstiri a SilvaÅŸului, din eparhia HaÅ£egului din Prislop”, scrisă în secolele XVII-XVIII.

După aceste izvoare orale ÅŸi scrise, Cuviosul Ioan, localnic din satul SilvaÅŸul de Sus intră în obÅŸtea Mănăstirii Prislop (SilvaÅŸul) pe la sfârÅŸitul secolului al XV-lea sau începutul celui următor. Nevoindu-se aici mulÅ£i ani în aspre osteneli, precum: post îndelungat, rugăciuni neîncetate, lacrimi, privegheri ÅŸi ascultare ÅŸi sporind mult în sfinÅ£enie, Cuviosul Ioan s-a retras în munte la desăvârÅŸita liniÅŸte, pe valea pârâului SilvuÅ£. Aici, la un kilometru mai sus de mănăstire, marele sihastru ÅŸi-a săpat singur cu dalta o mică chilie ce se păstrează ÅŸi astăzi ÅŸi este cunoscută în partea locului cu numele de „chilia” sau „casa sfântului”. CredincioÅŸii aveau mare evlavie către el ÅŸi multă încredere în rugăciunile lui, încât îl cinsteau ca sfânt încă din viaţă ÅŸi veneau adesea la peÅŸteră să-i spună necazurile ÅŸi să-i ceară sfatul.

ÃŽn această peÅŸteră, săpată cu atâta osteneală de mâinile lui, s-a nevoit Cuviosul Ioan mulÅ£i ani, luptându-se cu bărbăţie cu ispitele diavolilor. Căci, uneori îl luptau cu somnul, alteori, cu dureri în trup ÅŸi năluciri de tot felul; alteori, cu duhul desfrânării îl chinuiau, iar alteori, cu părerea de sine ÅŸi cu duhul slavei deÅŸarte îl ameninÅ£au. ÃŽnsă, fericitul sihastru, întărindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cădea la rugăciune cu mâinile înălÅ£ate la cer ÅŸi nu se ridica până nu-i alunga pe demoni. Dar câţi ani s-a nevoit aici în „casa sfântului”, pe câţi a vindecat cu rugăciunile sale ÅŸi care erau ostenelile cele de taină numai singur Dumnezeu le ÅŸtie!

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Apoi, rudele i-au ridicat sfintele moaşte din peşteră şi le-au depus în biserica satului. Auzind despre ele, câţiva călugări din Ţara Românească au cerut moaştele Cuviosului Ioan de la Prislop, pe care, primindu-le în dar, le-au dus peste Carpaţi, la mănăstirea lor. Probabil, au fost duse la Tismana, la Bistriţa Olteană, la Curtea de Argeş sau Cozia, care au fost dintotdeauna atât de legate de credincioşii şi mănăstirile Transilvaniei. Sufletul lui însă este numărat în ceata sfinţilor şi se roagă pentru mântuirea tuturor.

Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat  în  iunie, 1992 şi se prăznuieşte la 13 septembrie în aceiaşi zi cu Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul.

Pelerinaj binecuvântat!

Părintele Vasile Cristian

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, faimos pentru crucile mormintelor  viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate.
Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective.
Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, cultura aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună.
Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.
Prin specificul său acest cimitir face parte din patrimoniul cultural universal, aflându-se sub egida UNESCO, iar la Simpozionul Monumentelor Funerare, care s-a ţinut în Statele Unite ale Americii în 1998, a fost clasat primul în Europa şi al doilea din lume după cel din Valea Regilor, din Egipt.
Vă invităm să redescoperiţi România!

Muzeul Memorial Sighet se doreşte a fi o instituţie vie, în permanentă schimbare. În fiecare an au fost amenajate, tematic şi cronologic, cea mai mare parte din fostele celule ale închisorii.
În cele trei nivele ale muzeului sunt prezentate teme şi aspecte importante din istoria României de la 1945 până la evenimentele din 1989.
Vizitarea muzeului  începe cu o sală de informare, de unde se pătrunde în terifiantul celular, dispus pe trei nivele in jurul unui gol central. Aici vă sunt prezentate la nivelul parterului: Alegerile din 1946, Celula în care a murit Iuliu Maniu, Distrugerea partidelor politice, Represiunea asupra Bisericii, Securitatea între 1948-1989, Colectivizarea, Monarhie versus comunism, Anul 1948 – Sovietizarea României, o cronologie a ţărilor din Europa de est (1945-1989).
La etajul I se afla celula de pedeapsă neagră – o celulă mică, fără ferestre, cu un lanÅ£ în mijloc – “vara era un cuptor iar iarna un frigider, mâncarea era redusă la minimum, nu se permitea nici un contact cu nimeni” (Ioan Ploscaru). Tot la acest nivel întâlnim: Sala demnitarilor, Distrugerea Academiei Române, Represiuni etnice ÅŸi religioase, Deportarea în Bărăgan, Anul 1956 – MiÅŸcări studenÅ£eÅŸti din Romania, Femei în închisoare sau ViaÅ£a intelectuală.
La etajul al II-lea găsim celula in care a murit Gheorghe I. Brătianu, Mişcările sociale din Valea Jiului şi Braşov, “Epoca de Aur” sau comunismul kitsch, oponenţi şi dizidenţi în deceniile ’8 – ’9, Sala demolărilor sau Lotul Vişovan.
De asemenea există două expoziÅ£ii permanente, dedicate celor doi reprezentanÅ£i de seamă ai partidelor democratice – Iuliu Maniu ÅŸi Gheorghe Brătianu.
În curţile interioare putem contempla ansamblul statuar “Cortegiul sacrificaţilor”, opera sculptorului Aurel Vlad, Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune, realizat dupa proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, care are inscripţionat pe zidurile laterale peste 8000 de nume a celor decedaţi  în inchisorile şi lagărele de muncă din perioada comunistă.
La Cimitirul Săracilor de la marginea Sighetului, unde au fost aruncaţi în gropi anonime câteva zeci de morţi din închisoare  s-a imaginat un ansamblu peisager (conturul Ţarii decupat dintr-un amfiteatru de conifere).
Să ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru noi şi pentru libertatea noastră şi să aprindem o lumânare în memoria lor.

În 1365, localitatea împreună cu satele învecinate (Ieud, Bocicoel, amândouă Vişaele, Moisei, Borşa, Sălişte şi Săcel) vor fi dăruite de regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, nepoţilor lui Dragoş Vodă alungaţi din Moldova de Bogdan, ctitorii de mai târziu a mănăstirii din Peri.

Ultima năvălire a tătarilor din 1717 a trecut prin foc bisericile de lemn din Maramureş. Aici, pe locul vechii biserici a fost construită actuala biserică de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” la 1718 (specifică arhitecturii maramureşene).

ÃŽn anul 2001 au început lucrările la complexul statuar “Bogdan Voda” ce urma să fie amplasat în centrul comunei. Ideea acestui măreţ  monument îi aparÅ£ine lui Vasile Deac- MoÅŸu ÅŸi are o vechime de peste 30 de ani.

Moşu, fost primar al comunei înainte şi după 1989, a început demersurile în anii comunismului, însuşi Nicolae Ceauşescu promiţându-i că va aproba ridicarea monumentului ecvestru. Au trecut anii, iar Ministerul Culturii a aprobat finanţarea lucrării abia prin 2000. Execuţia celui mai mare grup statuar din această parte de ţară cântărind 22 tone de bronz a fost încredinţată artistului Ioan Marchiş.

Duminica, 29 iunie 2008, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a avut loc dezvelirea  ansamblului monumental în Cuhea Voievodala.

Vă invităm să redescoperiţi România!

Părintele Vasile Cristian

Aşezată pe cursul inferior al Târnavei Mari, cetatea Sighişoarei este o aşezare săsească atestată documentar în anul 1298, întemeierea sa datând înca din sec. al XII-lea. Dezvoltarea economică a oraşului este remarcabilă, datorându-se în primul rând breslelor meşteşugarilor ce sunt menţionate pentru prima dată în anul 1376. Meşterii breslaşi sunt cei care au creat întregul sistem de fortificaţie al cetaţii cu cele 9 turnuri de apărare şi zidurile de incintă. Dintre toate acestea, cele mai importante construcţii ce pot fi admirate şi astăzi sunt Turnul cu Ceas, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Măcelarilor.
Sighişoara reprezintă un veritabil monument istoric ce pastreaza vie emoţia întalnirii cu trecutul. Ajunşi  aici am fost fermecaţi de străzile înguste şi intortocheate ce sunt pavate cu piatră de râu, de bolţile întunecate ale caselor cu iz medieval, de turnurile ce domină şi în prezent cetatea.
Sighişoara este considerată cea mai frumoasă cetate locuită din Europa, aceasta păstrându-se intactă, iar casele medievale fiind şi astăzi locuite, motive pentru care se numară printre puţinele aşezări de acest fel din Europa.
Biserica din Deal, care este singura biserică evanghelică cu criptă veche din Transilvania, în zidurile căreia se afla 60 de morminte. În biserica se mai află o colecţie de altare, aduse din Germania, şi o colecţie de lăzi de zestre. De asemenea, pe pereţii Bisericii se afla o frescă, din 1380, care înfăţişează Sfânta Treime ca o persoană cu trei chipuri.
Una dintre cele mai vechi clădiri este Casa Vlad Dracul şi se află în stânga micii pieţe a Turnului cu Ceas.
Clădirea a fost locuinţă oficială, aparţinând primarului sau judelui regal al cetăţii. Tot aici a locuit intre anii 1431-1435 fiul lui Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, tatăl domnitorului Vlad Ţepeş.
Vă invităm şi pe Dumneavoastră să redescoperiţi România!
Părintele Vasile Cristian

Vă invităm şi pe Dumneavoastră să redescoperiţi România

Vă invităm să redescoperiţi România!